România și poporul român

36

Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu.
Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu.
Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă.

Arsenie Boca

“Atunci cînd purtam zale şi pantaloni colanţi şi săbii cu mîner în formă de cruce la şold, şi mer­geam pe oceane, şi coboram pe ţărmuri noi din co­răbiile noastre, şi cuceream Indiile fără să bănuim că, de fapt, descopeream America.

Corăbii pe care nu le puteau opri nici suliţele, nici pietrele, nici săgeţile unor oameni negri sau arămii. Pe urmă debarcam din bărci pe acele ţăr­muri noi, şi pietrele se opreau în zalele noastre fără să ne facă nici un rău. Noi înălţam cruci, luam în solemnă posesiune pentru majestăţi care n-aveau să vadă niciodată acele meleaguri — luam în posesiune pămînturile acelea cu apele, munţii, pădurile, animalele din păduri, cu oamenii negri sau arămii care locuiau acolo şi priveau fără să înţeleagă ce facem — le luam aurul, femeile, po­doabele, îi împuşcam cu muschete dacă se împo­triveau sau îi împuşcam pur şi simplu — pe urmă ne urcam din nou în corăbii şi plecam.

Locurile noi, oamenii noi, erau altă lume. O lume care nu ne interesa decît din punctul de ve­dere al aurului, pietrelor preţioase, blănurilor scumpe care ar fi putut exista acolo; punct de vedere complet de neînţeles pentru locuitorii locu­rilor noi. Ei aveau alte criterii. Nu ne interesau istoria, religia, ştiinţa acelor locuitori — aşa cum erau ele. Nu ne simţeam deloc obligaţi să ne prezentăm, să le explicăm de unde venim, să îi învăţăm şi pe ei ce ştiam noi. Eram tari şi nu ne puneam nici un fel ele pro­bleme, nici un fel de întrebări. Cei tari nu întreabă.

Prezint succint istoria descoperirii şi luării de contact dintre lumea noastră civilizată şi o altă lume, comunitate umană izolată în Pacific, poate cea mai izolată — oamenii de pe Insula Paştelui, sau Rapa Nui, sau Te-pito-no-te-henua, sau Ma- takiterani, dar care s-ar putea numi, la fel de bine şi vom vedea imediat de ce, Insula Sîngelui (vezi bibl. F. Maziere).

În 1722, olandezul Roggewen descoperă insula; debarcarea e marcată festiv prin măcelărirea băştinaşilor care asistau, fără să intervină şi fără să înţeleagă foarte bine ce sînt pirogile acelea imense cu aripi albe din care au coborît alte pirogi mai mici, din care se dau jos oameni cu faţa albă sub coifuri strălucitoare, avînd tot felul de lucruri ciudate atîrnate de umeri şi la centură. Jurnalul de bord al expediţiei olandeze nu consemnează nimic despre istoria, geografia, fauna, populaţia insulei, viaţa spirituală, cultura acelei populaţii, despre statuile imense, unice în lume, care vegheau cu ochi orbi pămîntul acela de viaţă pierdut între ape. Cei tari nu îşi pun întrebări.

În 1770 insula este luată în posesie, în numele regelui din Peru; pe înălţimile platoului Poike au fost înfipte trei cruci. Nici un cuvînt despre băştinaşi, cultură, imensele statui aku-aku.

În 1771 şi 1772, alte două expediţii plecate din Peru cartografiază insula ; se pare că de data asta s-au pus şi întrebări, dar răspunsurile n-au ajuns pînă la noi.

În 1774, căpitanul Cook îmbină armonios cerce­tarea ştiinţifică cu „pedepsirea” băştinaşilor. Aflăm că insula este plină de numeroase statui — unele în picioare, altele răsturnate, şi că „din cauza lu­crurilor furate” de locuitori, britanii au fost ne­voiţi să folosească, nu o dată, armele.

Expediţia franceză din 1786, condusă de La Perouse, lasă pe insulă plante, seminţe, capre şi pă­sări. Dar mă îndoiesc că domnul conte de La Perouse s-ar fi simţit obligat să explice indigenilor cine este şi de unde vine. Pe ce principiu funcţio­nează corabia lui cu vele, busola care îi arată dru­mul, puşca cu care poate omorî pescăruşi sau otariile. Cu tot iluminismul său, contele La Perouse privea fără să vadă ; chestie de educaţie, logică, mentalitate, laptele mamei.

În 1805, căpitanul schoonerului american „Nancy” capturează prin forţă 22 de locuitori pe care, neputîndu-i folosi pentru vînătoarea de foci, îi îneacă în plin ocean.

În 1811, echipajul balenierei americane „Pindos” face exerciţii de tir folosind ca ţinte femeile pascuane care, după o noapte „petrecută” la bord, înotau spre mal.

Nici marinarii de pe „Nancy”, nici cei de pe „Pindos”, nu s-au remarcat prin studii etnografice sau arheologice.

În 1862, şase nave peruviene capturează şi îm­bracă aproape o mie de insulari, folosiţi apoi ca sclavi la exploatarea zăcămintelor de guano de pe continent; cei cincisprezece supravieţuitori repatri­aţi aduc variola, care înjumătăţeşte populaţia ră­masă.

La fel s-au întîmplat lucrurile, dar la scară in­finit mai mare, în Africa, Asia, America, unde ci­vilizaţii întregi au fost distruse, popoare extermi­nate, lumi întregi au dispărut, s-au topit, s-au pulverizat în asemenea măsură, încît ne întrebăm dacă într-adevăr au fost.

Au fost.” – Doru Davidovici – Lumi galactice

Am făcut această introducere destul de expresivă pentru a face din start o delimitare. Poporul român nu a fost implicat și nu va fi implicat vreodată în acte de barbarism și atentate la umanitate.

Unde se află România și poporul român la sfârșit de Kali-Yuga? Mai știm noi cine suntem în 2012 ca nație și ca țară? Cunoaștem rostul nostru ca popor între popoarele lumii? Privind în ansamblu societatea românească la început de secol XXI, răspunsurile vin destul de ușor. Nu știm cine suntem ca nație, nu ne cunoaștem rostul în lume și ca urmare și poziția noastră economică, politică sau socială în raport cu alte națiuni a avut de suferit.

În primul rând, cine suntem noi?

Am fost învățați în școli, că suntem produsul a două popoare. Dacii, niște barbari, bețivi, popor fără cultură de la periferia lumii antice, învinși de prea puternicii romani, cuceritori și creatori de civilizație. În mod foarte ciudat, manualele de istorie nu ne spun foarte mult despre populația care a existat pe acest pământ până la războaiele daco-romane. Urme ale civilizațiilor de pe teritoriul țării noastre există peste tot și sunt vechi de mii de ani. Nu vom încerca să facem aici analiza acestor dovezi ale civilizației pe aceste meleaguri. Vom spune doar că după toate cercetările efectuate, suntem cu siguranță cea mai veche cultură din Europa, descendenți ai imperiului pelasgic și vechimea noastră se întinde pe mai mult de 10 milenii în spate. E destul să amintim de culturile Boian, Cucuteni, Gumelnița, Turdaș-Vinca sau de Tăblițele de la Tărtăria pentru a aduce doar câteva mostre în sprijinul acestor afirmații. În fiecare zi noi și noi dovezi apar despre istoria acestor meleaguri. Deci, avem doar 2000 de ani de istorie?

Cine sunt dacii cei care au fost învinși de romani?

Dacii făceau parte din marea familie a tracilor și au fost numiți de Herodot “cei mai viteji și drepți dintre traci”, iar țara în care trăiau era numită de greci, Hiperboreea – „primii care au descris diferitele părți ale lumii spun că hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin (Marea Neagră) și a Istrului (Dunărea)” – Strabon – Geografia. XI, 6, 2.

Grecii considerați centrul culturii antice europene, au avut mai multe lucruri de învățat de la daci. Cunoscut în lumea modernă ca și matematician, grecul Pitagora, a fost în fapt un inițiat, contribuția sa pentru matematici, nefiind neapărat principala sa realizare în raport celelalte activități de natură spirituală ale sale, lucruri pe care le-a învățat de la școala zamolxiană. Herodot spunea despre Zamolxis că „a fost rob în Samos și anume al lui Pitagora”, dar, același Herodot revine spunând „mi se pare, însă, că el a trăit cu mult înaintea lui Pitagora”. Un alt istoric, Hellanicos, afirmă același lucru: „Dar mi se pare că Zamolxis a trăit cu mult înaintea lui Pitagora”. Strabon spune că „practica pitagoreică de a se abține de la carne a rămas la ei o porunca dată de Zamolxis (geților)”. Această practică, se cunoaște a rămas până azi un obicei printre călugării ortodocși români, cunoscut fiind faptul că zamolxianismul era tot o credință monoteistă, ce propovăduia un singur Creator pentru tot Universul, asemeni creștinismului care a intrat mult mai târziu pe acest teritoriu.

Ce ne-a mai rămas de la Zamolxis? Să vedem ce spune Platon în Charmides: Socrate: “L-am deprins acolo (descântecul) în tabără de la un trac, unul dintre medicii lui Zamolxis, despre care se zice că stapânesc meşteşugul de a te face nemuritor… Zamolxis, adăugi el, regele nostru, care e zeu, arată că, după cum nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fără a vindeca capul, ori capul fără să ţinem seama de trup, tot astfel nici trupul nu poate fi însănătoşit fără suflet. Aceasta e şi pricina pentru care medicii greci nu izbutesc să vindece cele mai multe boli: ei nu se ridică până la întregul de care ar trebui să se îngrijească, iar dacă acestuia nu-i merge bine, nici partea nu se poate însănătoşi. Şi toate de aici pornesc, îmi lămurea el, de la suflet: atât cele rele cât şi cele bune ale făpturii noastre depline… prin urmare mai ales sufletul trebuie îngrijit… Iar sufletul se îngrijeşte, arăta el, dragul meu, cu anume descântece şi descântecele acestea nu sunt decât rostirile frumoase. Din asemenea rostiri se iscă în suflete înţelepciunea; iar odată ce acestea ies la iveală şi stăruie în noi, îi e lesne să deschidă cale sănătăţii către cap şi către trupul tot.” Acesta ar fi un alt exemplu al mostrei de civilizație “primitivă” de pe teritoriul dacic.

Există suficiente surse istorice care să confirme măcar faptul că populația de la nord de Istru, nu era una primitivă ci din contră, chiar izvor de cultură, civilizație, științe și spiritualitate superioară vecinilor din Pelopones. Trăim în era informației, iar cei interesați pot cerceta mediul informatic electronic pentru indicații către sursele scrise originale de informații cu privire la civilizația zamolxiană.

Unii ar putea contesta cultura geto-dacică prin faptul că aceștia nu cunoșteau scrisul. Lucrul acesta poate fi parțial fondat. Într-adevăr sursele arheologice nu indică o abundență de scrieri la daci, dar acestea totuși există. Primele surse de scriere descoperite sunt Tăblițele de la Tărtăria, cea mai veche formă de scriere din istorie, ce  datează din 5500 î.H. Există și Tăblițele de la Sinaia sau Codexul Rohonczi. Însă, pentru cei obișnuiți cu studiul științelor tradiționale și al ezoterologiei, acest lucru, faptul că dacii nu scriau prea mult, nu este ceva neobișnuit și din contră, vine să confirme forma de organizare sacerdotală a acestui popor. Este cunoscut faptul că, pentru a nu fi pervertită, cunoașterea nu se transmite prin formă scrisă, ci oral, bineînțeles într-un cadru organizat și ordonat, transmițătorii având acest rol special, după atingerea unui anumit grad de evoluție spirituală, iar receptorii câștigând acest drept prin îndeplinirea unui cumul de condiții, nicidecum în mod aleator.

S-ar mai putea contesta și faptul că, dacă a fost o mare civilizație, de ce nu există construcții megalitice care să confirme acest lucru, așa cum a lăsat Egiptul, Grecia sau Roma Antică. Trebuie reamintit faptul că civilizația pelasgă/dacă, este mult mai veche decât oricare din aceste civilizații. Un lucru de luat în considerare ar putea fi următorul: construcțiile faraonice nu ar trebui să constituie neapărat un obiectiv pentru o societate spirituală, acestea reprezentând mai degrabă o înclinație spre materialism. Iar, dacă au existat, și cel puțin sfincșii din țara noastră, pot fi considerați construcții megalitice, fiind foarte vechi, nu au supraviețuit schimbării condițiilor atât fizice cât și metafizice: “…aceste vestigii, în starea în care se prezintă astăzi și în măsura în care fac parte în consecință din mediul actual, au luat parte în mod obligatoriu la solidificarea lumii; dacă n-ar fi participat, existența lor nemaifiind în acord cu condițiile generale, aceste vestigii ar fi dispărut în întregime, și fără îndoială așa a fost pentru multe lucruri din care n-a mai rămas nici cea mai mică urmă.” – René Guénon – Domnia cantității și semnele vremurilor.

Și acum vine altă întrebare, dacă erau așa de grozavi, cum de i-au cucerit romanii? Răspunsurile pot veni sub diferite forme subiective. Ba pentru faptul că romanii au dus un război de cucerire motivați de bogățiile Daciei, că romanii ar fi fost mai mulți, mai bine organizați și mai bine dotați tehnologic, ba faptul că, dacii au fost trădați (și așa a fost). Însă nici unul din aceste răspunsuri nu atinge esența. Dacii au fost cuceriți pentru că deja erau un popor în decădere și accentul trebuie pus pe decăderea spirituală iar orice popor se distruge din interior.

Ce a urmat timp de aproape douăzeci de secole, poate fi rezumat simplu: dezbinare, lipsă de unitate și egocentrism. Sunt atributele unui popor decăzut. Și nu al unui popor nou, cum ar vrea unii să ne catalogheze. Pentru că, noi, tot daci suntem. Sursele istorice o spun foarte clar. Dacia a fost cucerită în proporție de 14%, ocupată de legiuni formate din mercenari, ce nu cunoșteau nici limba latină oficială, nici civilizația romană, pentru a o putea impune, culmea, și dacilor liberi, care se aflau într-o proporție covârșitoare de 86%. Ceea ce nu ne spun manualele școlare și alte cărți de istorie, este faptul că romanii nu aveau cum să reușească impunerea limbii și civilizației romane într-un timp atât de scurt, adică puțin peste 150 de ani. De altfel, nu au reușit să o facă în Marea Britanie unde au stat opt secole. Astfel se explică că pe teritoriul țării noastre avem cea mai consistentă unitate de limbă din Europa care se menține până azi. Că nu mai suntem aceiași daci de acum 2000 de ani sau de acum 5000 de ani, ar fi imposibil să fie așa. Lumea este guvernată de dinamică, iar dinamica înseamnă schimbare permanentă.

Așadar, ce înseamnă poporul român în 2012? Un paradox! Avem culmi la ambele capete ale polarităților. Avem un Eminescu, Brâncuși, Eliade, Blaga și mulți alții, dar contrabalansăm cu mitocănie, minciună, corupție, grosolănie, etc.

De douăzeci de ani, aspirăm la occident fără să sesizăm faptul că Lumina nu vine de-acolo, ci de-acolo vine opusul ei. Era mai bine înainte? Când să situăm acest înainte? Dacă e să mergem la sfârșitul secolului al XIX-lea, Caragiale ne face un tablou destul de explicit al societății de-atunci. Dacă e să vorbim de politica din aceeași perioadă, Eminescu și-a atras dușmani letali, la propriu, pentru activitatea sa jurnalistică. Perioada interbelică? Monarhismul? Rămânem la convingerea că nu o formă de organizare statală oferă succesul unei țări, ci calitatea oamenilor care conduc acea țară. Eliade ne prezintă o mostră de trai din perioada interbelică la care atât de mulți visează. Comunismul, o simplă doctrină socială în spatele căruia s-au ascuns interese mult mai obscure și întunecate, a fost plagă asupra acestui popor, pe care l-a transformat într-o turmă de oi foarte docilă, despiritualizarea societății românești fiind un real succes, din păcate. Demagogia și propaganda politică ieftină de după 1989 și-au făcut simțit efectul din plin, iar noi rătăcim în întuneric fără un reper solid. Și există un singur Reper, în momentul în care Îl vom urma, ne vom regăsi și Unitatea.

Ce putem observa din evoluția societății românești dacă e să privim doar puțin înapoi, este faptul că se înscrie perfect pe linia descendentă a traiectoriei civilizației umane luând în considerare cele două componente: orizontala s-a extins prea mult, iar verticala insuficient dezvoltată. Din vatra civilizației Europene, am ajuns acum o națiune de speța a treia, privită cu scepticism de celelalte popoare. Și totuși, nu ne-am înțeles rolul. Noi nu trebuie să urmăm calea națiunilor occidentului, o cale exclusiv a materialismul și a consumismului, lucruri golite de esența spiritului. Misiunea noastră ESTE DE A DA altora, nu de a primi. Și avem ce oferi, marele nostru dar fiind spiritualitatea. Trăim într-o țară binecuvântată de Dumnezeu și apărată de sfinții noștri, începând cu Zalmoxis, adevărați trăitori întru spirit. Ar trebui să ne aducem aminte de cine suntem și de menirea noastră între națiunile lumii și astfel, ne vom fi împlinit misiunea. Așa să fie!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s