Gând curat IV

 

” 4. Sunt plin de o demonică mândrie și de o trupească iubire de sine. Toate faptele mele dovedesc următorul lucru: ori de câte ori văd în mine ceva bun doresc să-l scot la iveală ca să mă proslăvesc în fața altora sau să mă îndulcesc înlăuntrul meu. Deși, în afară, arăt o oarecare smerenie, totuși în sinea mea atribui toate faptele propriilor mele puteri și mă socot, față de ceilalți, cel mai bun, sau, cel puțin, nu mai rău decât ei. Dacă văd la mine un neajuns caut să mi-l îndreptățesc, să-l acopăr cu o aparentă necesitate sau nevinovăție. Mă supăr pe cei care nu mă respectă, din care pricină îi socotesc drept niște nepricepuți care nu știu să prețuiască oamenii. Mă laud cu binefacerile mele, cârtesc și mă bucur de nenorocirile vrăjmașilor mei, iar înfrângerile suferite în lucrările începute de mine mă jignesc. Și, chiar atunci când îmi dau silința să fac ceva bun, am în vedere ori lauda, ori folosul meu trupesc, ori mângâierea ce vine din partea lumii. Într-un cuvânt, eu cioplesc mereu în mine însumi un idol propriu, în fața căruia săvârșesc o neîntreruptă slujbă, căutând în toate faptele mele fie o plăcere pentru simțuri, fie o hrană pentru patimile și poftele mele iubitoare de desfătări.”

Spovedania omului lăuntric sau Calea ce duce la smerenie – Pelerinul rus

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s