Natural vs artificial

Mărul este fructul naţional al românilor. Este doar o concluzie la care am ajuns eu personal. De când mă ştiu, primul fruct care îmi vine în minte e mărul, e cel care se găseşte şi cel mai des în piaţă pe tarabe, la diverse chioşcuri, aprozare, magazine alimentare şi în nelipsitele hypermarketuri. Şi tocmai aici vroiam să ajung, merele din hypermarketuri. Observăm zilnic, lucru pe care l-a semnalat şi Cristi în editorialul său pe care l-am publicat – Epigonii şi moştenirea de ieri, cum legumele, zarzavaturile sau fructele din hypermaketuri sunt de provenineţă externă, o situaţie anormală. Dacă nimeni nu se poate plânge că importăm banane, portocale, lămâi sau alte fructe exotice care cresc prin alte părţi, ciudat e şi devine de-a dreptul ridicol să cumpărăm mere din alte ţări europene, din îndepărtata Brazilie sau şi mai aberant tocmai din Noua Zeelandă! Dacă distanţa până în Brazilia este de peste 8 000 de km în linie dreaptă,  până în Noua Zeelandă, depăşeşte 17 000 de km! Cât de proaspete credeţi că ajung la noi în ţară?! Şi în definitiv de ce nu am susţine noi economia naţională şi importăm ceva de la 17 000 de km, când acelaşi lucru se găseşte la noi în ogradă. Nu! Pardon! Am greşit.  Nu e acelaşi lucru. Cu toată lipsa de modestie, trebuie s-o spunem p-aia dreaptă: ale noastre sunt mai bune, mai gustoase, mai hrănitoare şi nu în ultimul rând naturale! Ce dacă sunt mai mici?? Ce dacă nu arată la fel de bine? În fond, care e etalonul pentru frumuseţea unui fruct? Căci cele venite din import, au vădite caracteristici artificiale, şi asta doar la vedere. Să nu mai punem şi faptul că de pe portocale rişti să râmâi pe mâini cu o substanţă galben-portocalie. Sau că lămâile sunt ciudat de uleioase la spălare. Sau căpşunele au o culoare ce indică mai degrabă un tratament cu ceară asemenător cu cel folosit pentru maşini. Detalii…vorba ceea. Care fac diferenţa însă! Şi unde observăm această diferenţă? În primul rând unde-i doare pe cei mai mulţi dintre români, adică la preţ. Pe lângă faptul că fructele importate nu sunt naturale au şi un preţ pe măsura… imaginii… să zicem.

Dar, cum rămâne cu gustul? Am dat de un articol pe această temă intitulat Mărul cu vierme vs mărul estetic care mi-a adus aminte de un episod cât se poate de plăcut legat de fructul nostru naţional. Am avut plăcerea cu ceva vreme  în urmă să tranzitez zone foarte frumoase ale acestei ţări în judeţul Bistriţa, mai exact drumul care duce înspre Maramureş şi care şerpuieşte şi prin satul Coşbuc, locul de naştere al poetului George Coşbuc, a cărui casă natală poate fi vizitată, fiind transformată în muzeu. Dealurile bistriţene din acea zonă ascundeau însă şi o altă comoară: o livadă cu fructe minunate, în mare parte mere. Şi fiind sezonul coacerii, am gustat şi noi din roadele ce le-a dat pământul acela. Erau exact cum trebuiau să fie: naturale în primul rând, nu erau imense, dar erau delicioase, erau şi dulci şi acrişoare, zemoase, iar culoarea şi aroma puternică nu puteau să-ţi spună altceva decât că au crescut pe pământ sănătos, îngrijite de oameni buni şi scăldate de un soare blând. A fost cu siguranţă mărul cel mai bun pe care l-am savurat în ultima vreme, iar senzaţia nu ţi-o poate oferi nici unul din merele din mirifica de altfel, Nouă Zeelandă.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul altor fructe indigene cum ar fi căpşunele, piersicile, pepenii verzi sau strugurii. Valoarea intrinsecă a celor crescute pe tărâm autohton în buna tradiţie a agricultorului român, este infinit mult peste a suratelor importate din alte state.

Celor care încă le trag cu ochiul fructele venite de peste hotare le recomand următorul filmuleţ francez: Nos efants nous accuseront (Copiii noştri ne vor judeca).

Ţara noastră are resurse, ne oferă toate posibilităţile, trebuie doar să profităm de ele. Nu avem nevoie de lucruri artificiale, natura ne oferă exact ceea ce avem nevoie. Dar cum nimic nu e întâmplător în Univers, poate că la fel, fructele artificiale au apărut tocmai pentru a ne arăta că greşim atunci când ne îndepărtăm de natură şi încercăm să facem lucrurile în contradicţie cu ea şi legile naturale. Şi asta îmi aduce aminte de un slogan total deplasat: Lupta omului cu natura… Mai potrivit era Colaborarea omului cu natura.

Numai bine şi păşiţi cu încredere pe căile care ni le arată Natura!

Advertisements

4 thoughts on “Natural vs artificial

  1. Cristi

    Lasa nu mai fi suparat Rares…. ca acum cu minunatul Enervin (sau Initium cum e cunoscut in Europa) cei care au cumparat mere straine…. vor cumpara si mere romanesti. Ca acum vor fi la fel: si extrem de vitaminizante, si frumose, si rotunde…..si mai ales fara nemernicii de viermi.

    Reply
  2. mos ion roata

    sunt in SUA de 4 ani de zile dar parca tot un mar romanesc as manca aici 90% din fructe nu au gust… cum sunt la noi pe strada sau cum in copilarie mergeam la furat de fructe nu se prea poate aici asa ca romania inca e campioana fructelor si legumelor “cu gust” oricum frumoasa prezentare nota 10.!!

    Reply
  3. Pauly

    Salutare Rares, sa stii ca ai mare dreptate cu articolul asta. Sunt foarte dezamagit (si probabil nu sunt singurul) de “calitatea” fructelor si legumelor care le consumam zilnic. Ok, e o treaba faina ca poti sa mananci rosii iarna, ca sunt aduse de cine stie unde, dar decat sa mananci asa ceva mai bine te abtii pana vara. Chiar ma gandeam intr-o zi cum era acum 10 ani… Stiam iarna ca nu prea aveam acces la multe legume si fructe in afara de ceapa, mere, varza, morcovi si de-astea mai “rezistente”. Dar cand venea primavara stiam ca apar in sfarsit legumele si fructele cu adevarat gustoase. Astazi e la fel… doar ca intre “sezoane” ne pacalim gusturile cu fructe si legume de plastic. Am o rosie in frigider, sta acolo de aproape 1 luna, intacta (banuiesc ca nici mucegaiul nu indrazneste sa se atinga de ea) si de fiecare data cand imi fac de mancare ma uit la ea cat de rosie e si apoi imi aduc aminte ca e jumatate de plastic. 😛 Atat de dese au ajuns sa fie fructele si legumele injectate si modificate genetic incat astea naturale au ajuns sa fie numite “BIO” ca un fel de categorie aparte (parca nu ele ar trebui sa fie cele normale). Apropos, stiati ca Bulgarii au dat o lege prin care se interzice cultivarea si comercializarea fructelor si legumelor modificate genetic? Parerea mea e ca au procedat foarte bine; asteptam si noi o lege de-asta.

    Reply
  4. gebeleizis19 Post author

    Paul, ai pus punctul pe I. S-a ajuns la o nouă categorie de fructe/legume, cică BIO. Păi unde naighba am ajuns când normalul e categorisit şi începe să ajungă excepţie în loc să fie regula?! Trist…
    Mulţumesc de aprecieri Ovi. Să ştii că mai există părul de pe deal, deci când te întorci…şi nucul de la Orient e în picioare de asemenea 😉
    Din păcate Cristi are dreptate. S-a semnat o lege cu UŞILE ÎNCHISE(!) cu privire la acest Enervin, care e o substanţă artificială fără de care nu se poate cultiva nimic în România, sub bineînţeles false pretexte cum că ar ajuta planta. Efectele asupra omului însă se ascund. Dacă aveţi mai multe date asupra problemei, vă rog să le împărtăşiţi.

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s