Minunile din Amur

Când și ultimul tigru va pieri, omenirea se va sfârși și ea – Așa sună o profeție chineză…

Tigrul Amur sau Siberian, stăpânea odată ținuturile Asiei Centrale și de Vest și teritoriul din estul Rusiei. Acum populația acestora este condensată strict în Regiunea Amur, de unde îi vine și numele. De ce? Până în 1947 a fost vânat de către oameni ca și sport, moment în care s-a ajuns la incredibilul și alarmantul număr de doar 40 de exemplare în sălbăticie! Măsurile luate au ajutat totuși ca populația acestora să se ridice după anul 2000 la aproximativ 500 de exemplare. Chiar și așa, aproximativ 30 de tigri sunt uciși anual de braconieri.

Bineînțeles, că nu e singura specie pe cale de dispariție, doar că e peste puterea mea de înțelegere de ce ar vrea cineva să ucidă un asemenea animal magnific… Și asta îmi amintește de ce spunea un lucrător la Ocolul Silvic din zona Borșei, referindu-se la distrugerile pe care omul le aduce faunei și florei:  Mai lighioană ca omul cine e?!

Merită tigrul Amur să dispară? Cel puțin pentru mine, privind și imaginile de mai jos și materialele video, răspunsul e unul singur, iar întrebarea  e retorică. Colecția poate include și imagini cu alte subspecii de tigri, la fel de  superbi, care, nici ei la rândul lor n-au scăpat de exterminarea impusă de oameni.

Advertisements

10 thoughts on “Minunile din Amur

  1. Olah

    Frumoase poze dar da-mi voie sa te intreb de ce ai ales acest subiect? Iti plac tigri in mod special sau le consideri feline periculoase? Eu nu iubesc animalele carnivore si cu atat mai putin cele salbatice; oamenii omoara aceste animale pentru ca sunt capatul lantului trofic si fac competitie oamenilor, ataca animalele domestice si vite, producand pagube. Nu cred in profetii chineze neintelese.

    Reply
    1. Flo

      …..eh, pai hai sa impuscam tot ce e salbatic, tot ce e carnivor…la ce folos sa mai existe?!….si cum omul si numai el isi distruge planeta…..hai sa distrugem tot!!!ce mai conteaza paduri? dar ape? dar animale? dar munti? dar sisteme?

      Reply
    2. gebeleizis19 Post author

      @Olah
      Da, în primul rând sunt animalele mele preferate.
      Dar dacă tu vezi în felul ăsta situația, fără supărare, dă-mi voie să-ți spun că n-ai înțeles nimic din ceea ce înseamnă Mama Natură. În primul rând, nici un lucru creat pe pământ nu este aleator. Natura are o ordine strictă și singurii care nu se încadrează în peisaj, suntem noi oamenii, prin atingerile de ordin distructiv pe care le producem. Noi avem locul nostru binestabilit în această lume numai în situația în care producem ceva constructiv.
      Iar a distruge speciile create de natură nu este firesc. Știai că, de exemplu dacă tigri nu ar mai exista, hrana lor preferată căprioarele s-ar înmulți peste măsură și ar distruge vegetația care produce pentru noi oxigen?
      Totul este la fix în natură, nimic nu e întâmplător. Da, e o cruzime, să omori pentru a mânca, dar asta doar din punctul nostru de vedere, al oamenilor, pentru că noi avem conștiință și asta ne deosebește de animale. Ele doar supraviețuiesc.
      Noi avem puști și alte arme de care ne putem folosi, animalele n-au asemenea ustensile și n-au greșit cu nimic că s-au născut.
      Și stai liniștit că tigri nu pot face concurență oamenilor în nici un fel, la fel, nici alt animal sălbatic.
      Cred că trebuie să înțelegi o chestiune esențială, omul nu face parte din regnul animal, iar intervențiile lui asupra acestuia nu pot decât să dăuneze naturii și în final tocmai celui care intervine.
      Iar dacă ești creștin, legea care spune să nu ucizi, nu se referă numai la a nu ucide semenii, ci orice formă de viață.
      Numai bine și gânduri curate pentru natură!

      Reply
    3. gebeleizis19 Post author

      PS: Și încă ceva. Tu mănânci carne? Pentru că dacă o faci, ești și tu în poziția tigrilor și a celorlalte animale carnivore.

      Reply
    1. gebeleizis19 Post author

      Glumețule! 😛
      Oricum, luând și partea serioasă a acestei chestiuni, natura are mecanismele ei de autoreglare, nu trebuie să intervenim noi cu absolut nimic.

      Reply
  2. ad10s

    Îmi permit EU luxul să răspund la două întrebări, care vin oarecum nefiresc, în secțiunea comentariu, a unui articol care transmite clar o idee și o argumentează atât scris cât și în imagini. A începe cu cea de a doua întrebare.
    Cum să nu îți placă tigri?, cum să nu îți placă leii? cum să nu îți placă leoparzii, gheparzii, felinele în general? De-a lungul istoriei au fost admirate pentru calitățile lor de invidiat. O vietate care impune respect care inspiră frică prin simplul fel de a fi, care posedă lucruri pe care alții și le râvnesc, acea vietate e de departe o comoară. O comoară mult mai de preț decât aur sau arginti … Vezi tu Olah, omul ajuns la capătul fals al unui lanț trofic, oscilează irațional și impertinent între, dorința de a-și însuși proprietățile cosmice ale naturii pe căi mișelești și găsirea de scuze pentru a masca aceasta. Omul modern caută supremația într-o lume în care valorile sunt suprimate și eliminate, iar natura leagănul existenței umane și minunile ei sunt rând pe rând eliminate, sub pretext că ne amenință existența de zi cu zi.
    Un tigru vânează pentru a se hrăni implicit pentru a trăi.
    El nu vânează pentru teritorii, nu vânează pentru blana, nu vânează fiindcă îi place să împuște animale, nu vânează că cineva îi mănâncă vitele. La el vânătoarea este o artă neînțeleasă de omul din lanțul trofic căruia îi e frica de animale carnivore. O artă studiata de mulți. Atunci când vezi un documentar despre modul în care vânează un tigru rămâi mut și calm în fața profesionalismului. Poziția corpului, simțurile oțelite la maxim, armele pregătite, studiul tehnico-tactic despre locația și preocuparea prăzii. Saltul optim, viteza adaptabilă, mecanismul de prindere al prăzii, interacțiunea cu aceasta, ritualul doborârii și returnarea trofeului nu fac altceva decât să descrie o epopee.
    Epopeea profesionalismului și a înțelepciunii, care mi-a permis să răspund și la prima întrebare.
    Dacă chinezii au fost răsplătiți cu minunea de a trăi în tărâmul de aur al celor profesionaliști și înțelepți, au învățat de la ei și ne-au tradus în clar nouă celor mulți.
    Dar noi nu înțelegem și ne gândim la vitele și la lanțul trofic în loc să facem ceva ca să ne protejam valorile fiindcă ele ne ridică și ne înnobilează, atunci ne merităm soarta de vânători fricoși și lași ascunși în spatele unei arme de foc.

    Reply
    1. gebeleizis19 Post author

      Foarte frumos Adi. Și aș mai adăuga la ce spui tu, că tigrul nu vânează în plus, doar atât cât are nevoie. Câte animale sunt măcelărite de oameni în abatoare și apoi, produse preparate sau semipreparate, putrezesc pe rafturile din hypermarketuri, trecându-le termenul de garanție?!

      Reply
  3. mos ion roata

    e totusi un subiect de care multi nu au habar… ma bucur ca cineva isi mai aduce aminte din cand in cand de asa ceva….mie personal imi plac tigri……

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s