Dodge Challenger – Demonul nopții

Dacă vii seara târziu acasă și întâmplător auzi un urlet demonic venind în trombă spre tine, nu poate fi decât un Dodge Challenger SRT!!! – restul e can can… ”. E exclamația plină de entuziasm a unui amic, după o întâlnire de gradul III cu muscle car-ul american.

Cu toate că, sub aspect tehnic, producătorii americani nu au ajuns încă la nivelul europenilor sau al japonezilor, multe din modelele produse peste ocean au carismă, au un caracter aparte, special, care prinde. Și nu numai pe continentul american ci și în mai rafinata Europă. Din marea masă de automobile produse în lumea nouă, o apariție spectaculoasă și cu cea mai mare atracție la public, o au așa numita clasă a muscle car-urilor. Termenul apare în secolul trecut, pentru a desemna un anumit soi de automobile apărute la mijlocul anilor 60 și începutul anilor 70. Practic, era vorba de mașini cu două uși, clasă medie, dotate cu propulsoare puternice V8 și la un preț accesibil. Ideea prinde și pe alte continente, Australia, Africa de Sud sau Marea Britanie, modelând fiecare astfel de mașini în stilul lor propriu.

Muscle car-ul rămâne totuși o invenție a culturii americane, astfel că modelele de succes din această categorie se confundă cu industria auto de peste ocean iar dintre mașinile care stau mărturie acestui curent și pe spatele cărora s-a construit o întreagă istorie, putem aminti, Ford Mustang, Chevrolet Camaro, Pontiac GTO, Pontiac Firebird sau Dodge Charger. Un lucru important de menționat este că acest tip de mașini au fost create strict pentru viteze mari în linie dreaptă, neavând șasiuri sofisticate sau tehnică inginerească fină, pe care le foloseau mașinile performante create pe bătrânul continent.

În 1970, lua naștere prima generație Challenger, considerată de jurnaliștii de specialitate americani ca fiind răspunsul Dodge pentru modele precum Mustang și Camaro. Designer-ul lui Challenger a fost același care cu cațiva ani înainte desena Charger-ul și îl făcea star de cinema în filmul Bullit, alături de Mustang. Urmarea? Un nou star de cinema, în filmul Vanishing Point din 1971, dar mai mult decât atât și mult mai important, o legendă americană se năștea, devenind o imagine iconică în peisajul muscle car-urilor.

Prima generație are o viață relativ scurtă, doar până în 1974, fiind urmată de generația secundă abia în 1978. Așteptarea a adus cu sine însă, o mașină care nu se încadra în tiparul muscle car, fiind de fapt un Mitsubishi Galant Lambda, dimensiunile fiind mai reduse și motoarele doar cu  4 cilindri în linie. Producția se încheie după cinci ani,  în 1983.

Ca și acum aproape patru decenii, după ce Ford a reînviat după anul 2000 spiritul vechiului Mustang din anii 60, Dodge, nu vrea să rămână dator față de public și readuce la viață legenda Challenger, de data aceasta respectând rețeta muscle car: caroserie cu două portiere, linii simple dar care denotă agresivitate și forță și cel mai important, elementul central la acest tip de mașini, un motor imens V8 sub capotă. Rezultatul? Mașina care a fost prezentată în 2008 la Salonul Auto de la Chicago, a devenit instantaneu un hit, întreaga producție de 6400 de mașini din anul respectiv fiind vândută în avans.

Despre design? Mașina arată foarte bine, poate atrage privirile oricărui trecător, folosind tușe ce amintesc de prima generație Challenger. Interiorul, tipic american, decent, dar nimic spectaculos, exact cum îi stă bine unui muscle car, oferind totuși scaune sportive cu o bună susținere laterală. Nu insistăm intenționat asupra altor detalii și trecem la elementul fără de care practic, mașina nu ar fi un muscle car veritabil și anume, motorul.

Modelele produse în 2008, erau toate echipate cu un V8 HEMI de 6,1 l, ce dezvoltă 425 CP și un cuplu de 570 Nm, suficient să propulseze bolidul până la 100 km/h în mai puțin de 5 secunde. Pentru cei care cunosc mai puțin, HEMI este marcă înregistrată a grupului Chrysler, și reprezintă o serie de motoare, ajunsă la a treia generație, ce propulsează cele mai performante mașini produse în cadrul acestui grup, având o arhitectură specială (hemispherical combustion chamber). Alte două motoare mai sunt disponibile pentru acest model, un V8 de 5,7 l, din aceeași familie HEMI și un V6 de 3,5 l, acesta din urmă introdus cel mai probabil din rațiuni de economie a combustibilului.

În 2009, lângă noile generații de Mustang și Challenger, se alătură și noul Chevrolet Camaro, un triumvirat care nu poate decât să facă cinste curentului muscle car, atât prin prezența lor vizuală, dar mai ales auditivă. Care este regele, nu cred că are importanță. Cu toate astea, Dodge își declară odrasla: Reigning King of the Asphalt Jungle!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s