Dezamăgire

Idei confuze și uitare de sine (video)

Anul acesta de 1 Decembrie, ziua națională a tuturor românilor, a fost mai mult o caterincă din partea unora, politicieni, membri de partid sau susținători ai uneia sau alteia din tabere. O caterincă plină de idei confuze și uitare de sine.

În primul rând, ziua de 1 Decembrie, are o semnificație anume și aceea este crearea statului modern român, prin UNIRE, deci semnifică UNITATEA unei națiuni, cea română. Mi-aș fi dorit pentru o singură zi, să fi fost uitată campania electorală, și așa presărată cu lucruri și vorbe neortodoxe și să ne amintim cu toții însemnătatea acestei zilei. Dar nu, unii au semnat protocoale electorale, alții s-au dedat la manifestări care nu fac cinste unei societăți civilizate. În fond și la urma urmei, de ce s-a manifestat, dacă arma e la îndemâna lor și anume votul?! Trăim până la urmă într-o țară liberă si suntem liberi să ne alegem simpatiile fără a fi huliți în public. Și în cazul unora și al celorlalți, se puteau amâna aceste activități.

Ironic e faptul că mii de tineri strigă Jos Comunismul! deși nici măcar nu înțeleg conceptul de comunism și privind din perspectiva lor materialistă, ar fi bine să nu uite că una din cele mai mari puteri la ora actuală, China, este un regim comunist. Într-un regim de tip totalitar altundeva se află problema, dar nu detaliem aici. Este corect totuși să facem diferența între un sistem politic și oameni. A acuza una din tabere că e de factură comunistă, nu are legătură cu realitatea anului 2009 și mai mult și cealaltă parte a fost membră activă în sistem, dacă tot se amintește despre acest lucru. Nu face nimic, manipularea e de bază și cum doar vârful aisbergului e la suprafață, la fel doar capii politicii românești vor profita de roade după 6 Decembrie, deci… Mă simt nevoit să o repet, totul pentru accederea la o putere iluzorie și pentru a obține averi trecătoare.

Trist este și cazul tinerei clujence care conform articolului de mai sus, a strigat în gura mare că trăiește într-o țară de c***t. Domnișoară, granițele sunt deschise…dacă dumneavoastră așa considerați.

Sunt convins că analiza a ceea ce s-a întâmplat ieri s-a făcut în presa scrisă și audio-vizuală, deci nu mai continui. Îmi declar dezamăgirea față de cei care de ziua lor, au uitat cine sunt. Dacă nu cunosc, ar fi bine să se informeze, pentru că ar avea o surpriză plăcută.

Spre deosebire de unii dintre românii din țară, cei din afara granițelor au înțeles mai bine ca aceștia cine sunt și au ținut să o și demonstreze. Astfel, la Roma, Florența sau Torino au fost organizate și vor mai fi și în zilele următoare, spectacole și evenimente cu și pentru români. Bravo lor și felicitări!

Suntem pe acest Pământ un singur mare popor numit Umanitate, iar noi ca națiune română avem rolul nostru specific în funcționarea acestui organism și e normal să ne cunoaștem identitatea. Și care dintre zile ar fi mai potrivită să ne readucem aminte cine suntem, dacă nu ziua națională?

Nu doresc ca acest articol să fie un manifest naționalist, promovez doar normalul, iar pentru cei însuflețiți de idei naționaliste care depășesc anumite granițe sensibile, doresc să le reamintesc cuvintele scriitorului, ziaristului și omului politic francez, Andre MALRAUX: Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc!

Si pentru a nu fi înțeles greșit voi reda și definiția termenului religios, în accepțiunea aceluiași MALRAUX: „Cuvântul «religie» (de la religio, «legătură» [Malraux alege una din etimologii]) — spune Malraux — se referă la ceea ce îl leagă pe om de Cosmos, de alţi oameni, eventual de zei şi de Dumnezeu. (…) Religia nu înseamnă nici ierarhie, nici organizare instituţională. (…) Faptul religios ţine, pentru noi, astăzi, de domeniul metafizicii.”

Advertisements

5 thoughts on “Dezamăgire

  1. Sica

    BRAVO!
    TARE NERVOS AI FOST….ARTICOLUL E OK! – DAR PREA TARE TE CONSUMI CU ASTEA-PRIVESTE LUCRURILE MAI DETASAT.
    SA AI PARTE NMUMAI DE CELE BUNE.

    “M”

    Reply
    1. gebeleizis19 Post author

      Mersi de aprecieri Sică! Nu am fost nervos, repet, doar dezamăgit. Deși, nu e așa de mare dezamăgirea având în vedere despiritualizarea societății umane, în general. Altfel spus, nu am pus la suflet, doar am luat poziție asupra unui fapt nefiresc.
      PS: Mai dă și tu un semn de viață! 😛

      Reply
  2. Pauly

    Interesanta treaba cu 1 Decembrie asta, ciudat e ca aproape fiecare roman are alta parere despre data aceasta si probabil si difera de la an la an (parerea). Unii se gandesc sa chiar intre in contact cu “sufletul” romanesc si isi regasesc patriotismul, altii o privesc ca o alta zi normala, altii cu aceasta ocazie isi exprima ura si scandeaza sus si tare in ce tara nasoala traim iar altii pur si simplu ignora orice legatura cu traditia si oamenii si isi continua goana dupa bani si in perioada asta, voturi! Eu de 1 Decembrie am fost cate un pic din fiecare (in afara de partea cu banii si voturile). Am mers in Alba Iulia, leaganul Unirii, un pic din curiozitate (sa vad si altceva), un pic din dorinta de a intra in legatura cu spiritul patriot si poate un pic cu gandul: “ma daca ma duc acolo, o sa vina nenorocitii aia de politicieni si o sa imi strice toata ziua”. Am fost uimit ca nu a fost asa. Ceremonia a inceput cu niste cuvinte foarte frumoase spuse de un domn: “Vreau sa reamintesc domnilor care se bat pentru voturi, ca azi e ziua Romaniei, rusine sa le fie daca si in ziua aceasta cand toti ar trebui sa fim uniti, ei isi lauda partidele pentru voturi…”. In final ziua de 1 Decembrie m-a facut sa ma simt mandru ca sunt Roman si in acelasi timp un pic scarbit de propaganda politica desfasurata in alte orase.

    Partea cu comunismul nu o prea inteleg… ce legatura are cu vreun partid politic? Poate imi explica si mie cineva…

    Reply
  3. Pingback: Much ado about nothing « Rares19's Blog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s