AȘA NU!

STEAUAPrima mea postare are legătura cu un subiect fierbinte al zilei, mai ales printre microbiști: situația generală a clubului Steaua București. Pasionații cunosc deja, nu trebuie să mai insist asupra celor ce se întâmplă acolo.

Și de unde toate astea? Răspunsul e unul singur și universal valabil: George Becali. Domnia sa, intră în categoria AȘA NU se conduce un club, AȘA NU se comportă un om într-o societate care se vrea a fi civilizată.

Mult mai elocvent decât aș putea fi eu, a fost domnul doctor Florin Tudose, şeful Secţiei de psihiatrie a Spitalului Universitar din Bucureşti. Astfel dânsul declară: „Orice om căruia comportamentul îi aduce prejudicii, de imagine şi de orice natură are nevoie de o consultaţie la psihiatru! Iar Gigi Becali este o persoană care are mult de pierdut din cauza comportamentului. Nu-mi cereţi să vă spun ce i-aş prescrie sau cum ar putea degenera situaţia sa, asta i-aş putea-o spune numai lui dacă vine la mine la cabinet”.

Mergând mai departe, psihologul Bogdan Lucaciu, afirmă unele lucruri care l-ar putea deranja și mai mult pe magnatul din Pipera: „În lumea domnului Becali există o singură regulă: cine are banul e mai şmecher şi îi comandă pe toţi! Este un primitiv care nu poate avea altă viziune. Nu cred că felul în care se comportă ar putea să degenereze în nebunie. Domnul Becali nu suferă de nicio boală. Cauza comportamentului său este o trăsătură de caracter. Aşa înţelege el să se comporte în conjunctura financiară pe care i-a oferit-o destinul”

Schimbarea?

Întrebat de către reporter dacă dl Becali se va schimba vreodată, dl Florin Tudose răspunde: “Este greu ca un astfel de om să mai revină cu picioarele pe pământ, are nevoie de un şoc foarte puternic, dar să ştiţi că atunci Gigi Becali va fi cu totul alt om.”

O scurtă vizită la închisoare se pare că nu l-a liniștit deloc. Există o vorbă la români: Doar sapa și lopata îl mai salvează. Cu toate astea eu cred că fiecare din noi se poate schimba, dar asta trebuie să si-o dorească și subiectul în sine.

Până una alta, sunt alături de cei care doresc o altă conducere și un alt patronat la Steaua, deci domnule Becali, faceți ce știți dumneavoastră mai bine, faceți bani și dați locuri de muncă românilor, dacă doriți să faceți ceva util. Steaua nu e jucăria dumneavoastră.

De aproape un deceniu, de când ați intrat în fotbal ne-ați demonstrat cât și ce știți despre acest sport. NU NE INTERESEAZĂ!

Advertisements

One thought on “AȘA NU!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s